DUMNEZEU BUN SAU DUMNEZEU RĂU?

Citind Vechiul Testament, unii au observat războaiele, uciderile, vărsările de sânge, mulţimea de jertfe de animale, toate acestea poruncite de Iehova, şi au ajuns la concluzia că în Testamentul Vechi al evreilor avem de a face cu un Dumnezeu rău. Ajungând la Noul Testament, au observat în caracterul şi lucrarea Domnului Hristos, care a venit să descopere caracterul Tatălui, un Dumnezeu milos, iertător, plin de Har, şi au tras concluzia că în Testamentul Nou al creştinilor, avem de a face cu un Dumnezeu bun. În consecinţă se ajunge la respingerea Vechiului Testament şi a tot ce înseamnă religie iudaică, inclusiv Sabatul „evreiesc”, pentru a promova doar Noul Testament ca temelie spirituală.  Prin urmare, Dumnezeu este bun sau rău? Iehova, Dumnezeul evreilor este altul decât Dumnezeul creştinilor?

UN DUMNEZEU RĂU ÎN VT

Deuteronom 20,16  - „Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă!”

                Iosua 11:20 - ... Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise, Domnul.

                Iosua 6,21 -  ... şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.

1 Împ.8,5 - Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.

UN DUMNEZEU BUN ÎN NT

Matei 11,29 - ... Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Ioan 8,11 - Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”

Luca 23,34 - Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

Luca 9,54-56 - Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”

La prima vedere se pare că sunt argumente suficiente ca să observăm că în Vechiul Testament a fost un Dumnezeu rău, iar în Noul Testament avem un Dumnezeu bun. Numai că dacă suntem cinstiţi cu Biblia, vom putea găsi texte care susţin exact contrariul, şi anume un Dumnezeu bun în Vechiul Testament  şi unul rău în Noul Testament:

UN DUMNEZEU BUN IN VT

Exod 34,6.7 - Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul.   

Deut 4,31 -  căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi.

Ieremia 31,3 - Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!

Plângeri 3,22.23 - bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!

UN DUMNEZEU RĂU ÎN NT

Matei 10,34 - Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

Matei 21,19 - A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat.

Luca 14,26 - Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Apocalipsa 14,9-11 - Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!

Pentru orice idei pe care le avem, putem găsi argumente în Biblie. Numai că un adevărat mod de interpretare a Scripturii nu pleacă de la o idee personală, sau de la o prejudecată, ca să ajungă la Scriptură, ci invers, pleacă de la Scriptură ca să ajungă la formarea unor idei corecte.

Există doi termeni legaţi de regulile de interpretare a textului biblic, proveninţi din limba greacă, termenul “exegeză”  (ex-) semnifică ideea de extragere a ceva dintr-un conţinut, iar termenul “eisegeza” (eis-) semnifică, dimpotrivă, ideea de introducere. Evident că doar exegeza este adevăratul mod de interpretare, iar eisegeza este un termen artificial care se referă la o atitudine greşită în modul de abordare a Scripturii. Ca să înţelegem corect un lucru trebuie să ne debarasăm de orice prejudecată şi să lăsăm textul biblic să ne spună ce vrea el să ne spună. Astfel, pornim cu gândul că nu ştim dacă Dumnezeu este bun sau rău, şi, tocmai de aceea începem să citim Biblia de la un capăt la altul, notând toate textele care vorbesc despre caracterul lui Dumnezeu. În final vom ajunge la concluzia că Dumnezeu este şi bun, şi rău, tocmai aşa cum sunt părinţii faţă de copiii lor. Şi, de cele mai multe ori,  un copil care a făcut o năzbâtie şi este pedepsit va spune că tatăl lui este rău. Că Dumnezeu este rău poate fi o constatare a celui pedepsit, sau a acelui suflet care este orbit de păcat şi  nu reuşeşte să vadă bunătatea Lui.

Concluzia care se impune, punând cap la cap toate  textele referitoare la caracterul Său, este că Dumnezeu este drept. Dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu s-au întâlnit la Golgota. Aici avem o imagine completă a caracterului divin. Avem aici un Dumnezeu care doreşte să ierte pe păcătos, care-L iubeşte atât de mult încât ar dori să-l mântuiască, dar nu poate face acest lucru în mod gratuit. Tocmai pentru că El este drept şi vina păcatului trebuia plătită, El a oferit viaţa Fiului Său. Prin acest act al ispăşirii, oferit ca posibilitate de mântuire  pentru orice om din lumea aceasta, putem înţelege ceea ce spune apostolul Ioan: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,8)

UN DUMNEZEU ŞI BUN ŞI RĂU – DREPT

Exod 20,5.6 - Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

Exod 34,6.7 - ... iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul,  dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

Ieremia 30,11 - Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; ...; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”

Psalmii 98,2 - Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.

Apoc 15,3 -  .... Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!

Tată sau Stăpân?

În acelaşi context am putea să ne întrebăm: Este Dumnezeu un Stăpân aspru, iar noi suntem robii Săi, sau un Tată bun, iar noi suntem copiii Săi? Dacă în Vechiul Testament avem un Dumnezeu rău, atunci ar fi normal ca El să fie prezentat doar ca Stăpân, iar în Noul Testament dacă avem un Dumnezeu bun, atunci ar trebui să fie reprezentat doar ca un Tată. Realitatea este că cele două imagini se regăsesc deopotrivă atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.

DUMNEZEU ESTE STĂPÂNUL IAR NOI SUNTEM ROBII SĂI

Deuteronomul 9:26 - M-am rugat Domnului şi am zis: „Stăpâne, Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea puternică.

1 Cronici 29:11 - A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!

Marcu 1:27 - Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”

Iuda 1:4 - Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, ...care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

DUMNEZEU ESTE TATĂL NOSTRU IAR NOI SUNTEM COPIII SĂI

Deuteronomul 32:6 - Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?

Psalmii 89:26 - El Îmi va zice: „Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!”

Isaia 64:8 - Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.

Matei 6:9 - Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

Pentru o apreciere corectă a caracterului lui Dumnezeu, trebuie să-L înţelegem pe El ca fiind şi Tată, şi Stăpân. Dacă El este Stăpân, iar noi - robii Săi, înţelegem relaţia de ascultare necondiţionată care trebuie să existe. Dacă El este Tatăl nostru iar noi suntem copiii  Săi, înţelegem relaţia de dragoste.

Tendinţa bisericilor tradiţionale este să-L vadă pe Dumnezeu ca fiind un Stăpân care locuieşte departe, de a cărei sfinţenie nu te poţi apropia decât prin mijlocitori. Tendinţa bisericilor neoprotestante este de a-L vedea pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor care vine aproape de inima copiilor Săi şi se manifestă şi ca un Prieten sau ca un Frate. A-L vedea pe Dumnezeu doar ca pe un Stăpân, sau doar ca pe un Tată, înseamnă a avea o imagine incompletă a lui Dumnezeu. Abia atunci când vom suprapune cele două tablouri şi vom împleti relaţia de dragoste cu relaţia de ascultare necondiţionată, vom ajunge la o relaţie corectă cu Dumnezeul nostru.

Iată ce frumos îmbină profetul Isaia cele două tablouri:

Isaia 57:15 - Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

De asemenea şi profetul Maleahi relatează astfel cuvintele lui Dumnezeu:

Maleahi 1:6 - Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?

Dacă cineva ar putea să încerce să păzească poruncile fără dragoste, sau cu scopul de a primi mântuirea, cu siguranţă că nimeni nu poate să spună că iubeşte pe Dumnezeu fără să păzească poruncile Lui. (Ioan 14:15 - Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.)

Există un verset care, la prima vedere, pare contradictoriu: 

Psalmii 2:11 - Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând.

A pune laolaltă bucuria cu frica şi tremurul nu este ceva logic şi pe înţelesul nostru decât dacă avem contextul celor discutate mai sus şi anume că Dumnezeu este şi Tatăl nostru, de care se leagă bucuria în închinare, dar este şi Stăpânul nostru, de care se leaga frica şi tremurul. Sigur că nouă ne place să vorbim despre un Tată care ne iubeşte şi despe dragostea noastră pentru El, iar frica şi tremurul n-ar trebui să existe în relaţia noastră cu El. Realitatea este că Biblia vorbeşte foarte mult de frica, sau de teama de Dumnezeu. „Temeţi-vă de Dumnezeu!” (Iosua 24,14; 1 Sam.12,24;  Ps.34,9; Matei 10,28; 1 Petru 2,17; Apoc 14,7).

Temerea sau frica pe care I-o datorăm lui Dumnezeu nu este doar respect, ci trebuie să fie un sentiment profund pe care să-l avem în suflet atunci când ne apropiem de Dumnezeu, ştiind că El este nespus de mare şi de sfânt, este marele nostru Creator, iar noi nu suntem decât un bob de nisip fără nici un merit înaintea Lui. Această conştienţă a măreţiei Sale în raport cu nimicnicia noastră este de fapt starea sufletească pe care trebuie s-o avem în închinare. Nu este vorba de groaza păcătosului care se ştie vinovat şi îşi aşteaptă pedeapsa, ci este tocmai acel ceva care te opreşte să nu păcătuieşti atunci când ispita de atrage. Iosif  a rezistat ispitei şi nu a păcătuit, tocmai datorită faptului că se temea de Dumnezeu atunci când a spus: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”  Gen.39,9.

Iată şi un exemplu concret al unor inimi pline de sentimente contradictorii:

Matei 28,8 - Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.

Este posibil să ai în inima ta şi frica şi bucuria, deopotrivă? Femeile au fost apucate de frică atunci când au văzut manifestarea extraordinară a puterii lui Dumnezeu prin înviere. Aceleaşi sentimente de frică s-au născut şi în inima evreilor la Sinai, datorită tunetelor şi fulgerelor prin care Dumnezeu vorbea. Frica şi tremurul au apărut şi  la profeţii care au venit într-o legătură directă cu prezenţa lui Dumnezeu. (Daniel 10:8 - Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.)

Dar femeile care se întorceau de la mormânt erau cuprinse şi de o mare bucurie pentru că Cel înviat, Dumnezeul atotputernic, era Isus, pe care-L cunoşteau, era prietenul lor pe care-L iubeau. Prin urmare, atât frica, teama, cât şi bucuria erau prezente în inima lor.

Acesta este Dumnezeul nostru minunat, Stăpânul cerului şi al pământului, precum şi Tatăl nostru care ne-a iubit şi ne iubeşte. Lui Îi datorăm cinstea, dragostea şi teama.