DUMNEZEU BUN SAU DUMNEZEU RĂU?

Citind Vechiul Testament, unii au observat războaiele, uciderile, vărsările de sânge, mulţimea de jertfe de animale, toate acestea poruncite de Iehova, şi au ajuns la concluzia că în Testamentul Vechi al evreilor avem de a face cu un Dumnezeu rău. Ajungând la Noul Testament, au observat în caracterul şi lucrarea Domnului Hristos, care a venit să descopere caracterul Tatălui, un Dumnezeu milos, iertător, plin de Har, şi au tras concluzia că în Testamentul Nou al creştinilor, avem de a face cu un Dumnezeu bun. În consecinţă se ajunge la respingerea Vechiului Testament şi a tot ce înseamnă religie iudaică, inclusiv Sabatul „evreiesc”, pentru a promova doar Noul Testament ca temelie spirituală.  Prin urmare, Dumnezeu este bun sau rău? Iehova, Dumnezeul evreilor este altul decât Dumnezeul creştinilor?

UN DUMNEZEU RĂU ÎN VT

Deuteronom 20,16  - „Dar în cetăţile popoarelor acestora, a căror ţară ţi-o dă ca moştenire Domnul Dumnezeul tău, să nu laşi cu viaţă nimic care suflă!”

                Iosua 11:20 - ... Israel să le nimicească cu desăvârşire, fără să aibă milă de ele, şi să le nimicească, după cum poruncise lui Moise, Domnul.

                Iosua 6,21 -  ... şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.

1 Împ.8,5 - Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care n-au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.

UN DUMNEZEU BUN ÎN NT

Matei 11,29 - ... Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Ioan 8,11 - Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti!”

Luca 23,34 - Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”

Luca 9,54-56 - Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”

La prima vedere se pare că sunt argumente suficiente ca să observăm că în Vechiul Testament a fost un Dumnezeu rău, iar în Noul Testament avem un Dumnezeu bun. Numai că dacă suntem cinstiţi cu Biblia, vom putea găsi texte care susţin exact contrariul, şi anume un Dumnezeu bun în Vechiul Testament  şi unul rău în Noul Testament:

UN DUMNEZEU BUN IN VT

Exod 34,6.7 - Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul.   

Deut 4,31 -  căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi.

Ieremia 31,3 - Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!

Plângeri 3,22.23 - bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!

UN DUMNEZEU RĂU ÎN NT

Matei 10,34 - Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.

Matei 21,19 - A văzut un smochin lângă drum şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo, în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi îndată smochinul s-a uscat.

Luca 14,26 - Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Apocalipsa 14,9-11 - Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!

Pentru orice idei pe care le avem, putem găsi argumente în Biblie. Numai că un adevărat mod de interpretare a Scripturii nu pleacă de la o idee personală, sau de la o prejudecată, ca să ajungă la Scriptură, ci invers, pleacă de la Scriptură ca să ajungă la formarea unor idei corecte.

Există doi termeni legaţi de regulile de interpretare a textului biblic, proveninţi din limba greacă, termenul “exegeză”  (ex-) semnifică ideea de extragere a ceva dintr-un conţinut, iar termenul “eisegeza” (eis-) semnifică, dimpotrivă, ideea de introducere. Evident că doar exegeza este adevăratul mod de interpretare, iar eisegeza este un termen artificial care se referă la o atitudine greşită în modul de abordare a Scripturii. Ca să înţelegem corect un lucru trebuie să ne debarasăm de orice prejudecată şi să lăsăm textul biblic să ne spună ce vrea el să ne spună. Astfel, pornim cu gândul că nu ştim dacă Dumnezeu este bun sau rău, şi, tocmai de aceea începem să citim Biblia de la un capăt la altul, notând toate textele care vorbesc despre caracterul lui Dumnezeu. În final vom ajunge la concluzia că Dumnezeu este şi bun, şi rău, tocmai aşa cum sunt părinţii faţă de copiii lor. Şi, de cele mai multe ori,  un copil care a făcut o năzbâtie şi este pedepsit va spune că tatăl lui este rău. Că Dumnezeu este rău poate fi o constatare a celui pedepsit, sau a acelui suflet care este orbit de păcat şi  nu reuşeşte să vadă bunătatea Lui.

Concluzia care se impune, punând cap la cap toate  textele referitoare la caracterul Său, este că Dumnezeu este drept. Dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu s-au întâlnit la Golgota. Aici avem o imagine completă a caracterului divin. Avem aici un Dumnezeu care doreşte să ierte pe păcătos, care-L iubeşte atât de mult încât ar dori să-l mântuiască, dar nu poate face acest lucru în mod gratuit. Tocmai pentru că El este drept şi vina păcatului trebuia plătită, El a oferit viaţa Fiului Său. Prin acest act al ispăşirii, oferit ca posibilitate de mântuire  pentru orice om din lumea aceasta, putem înţelege ceea ce spune apostolul Ioan: „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,8)

UN DUMNEZEU ŞI BUN ŞI RĂU – DREPT

Exod 20,5.6 - Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.

Exod 34,6.7 - ... iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul,  dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”

Ieremia 30,11 - Căci Eu sunt cu tine, zice Domnul, ca să te izbăvesc; ...; te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit.”

Psalmii 98,2 - Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.

Apoc 15,3 -  .... Şi ziceau: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!

Tată sau Stăpân?

În acelaşi context am putea să ne întrebăm: Este Dumnezeu un Stăpân aspru, iar noi suntem robii Săi, sau un Tată bun, iar noi suntem copiii Săi? Dacă în Vechiul Testament avem un Dumnezeu rău, atunci ar fi normal ca El să fie prezentat doar ca Stăpân, iar în Noul Testament dacă avem un Dumnezeu bun, atunci ar trebui să fie reprezentat doar ca un Tată. Realitatea este că cele două imagini se regăsesc deopotrivă atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.

DUMNEZEU ESTE STĂPÂNUL IAR NOI SUNTEM ROBII SĂI

Deuteronomul 9:26 - M-am rugat Domnului şi am zis: „Stăpâne, Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mâna Ta cea puternică.

1 Cronici 29:11 - A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!

Marcu 1:27 - Toţi au rămas înmărmuriţi, aşa că se întrebau unii pe alţii: „Ce este aceasta? O învăţătură nouă! El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!”

Iuda 1:4 - Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, ...care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, Isus Hristos.

DUMNEZEU ESTE TATĂL NOSTRU IAR NOI SUNTEM COPIII SĂI

Deuteronomul 32:6 - Pe Domnul Îl răsplătiţi astfel! Popor nechibzuit şi fără înţelepciune! Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut, Te-a întocmit şi ţi-a dat fiinţă?

Psalmii 89:26 - El Îmi va zice: „Tu eşti Tatăl meu, Dumnezeul meu şi stânca mântuirii mele!”

Isaia 64:8 - Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul, şi Tu, olarul care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea mâinilor Tale.

Matei 6:9 - Iată, dar, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

Pentru o apreciere corectă a caracterului lui Dumnezeu, trebuie să-L înţelegem pe El ca fiind şi Tată, şi Stăpân. Dacă El este Stăpân, iar noi - robii Săi, înţelegem relaţia de ascultare necondiţionată care trebuie să existe. Dacă El este Tatăl nostru iar noi suntem copiii  Săi, înţelegem relaţia de dragoste.

Tendinţa bisericilor tradiţionale este să-L vadă pe Dumnezeu ca fiind un Stăpân care locuieşte departe, de a cărei sfinţenie nu te poţi apropia decât prin mijlocitori. Tendinţa bisericilor neoprotestante este de a-L vedea pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor care vine aproape de inima copiilor Săi şi se manifestă şi ca un Prieten sau ca un Frate. A-L vedea pe Dumnezeu doar ca pe un Stăpân, sau doar ca pe un Tată, înseamnă a avea o imagine incompletă a lui Dumnezeu. Abia atunci când vom suprapune cele două tablouri şi vom împleti relaţia de dragoste cu relaţia de ascultare necondiţionată, vom ajunge la o relaţie corectă cu Dumnezeul nostru.

Iată ce frumos îmbină profetul Isaia cele două tablouri:

Isaia 57:15 - Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

De asemenea şi profetul Maleahi relatează astfel cuvintele lui Dumnezeu:

Maleahi 1:6 - Un fiu cinsteşte pe tatăl său şi o slugă, pe stăpânul său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?

Dacă cineva ar putea să încerce să păzească poruncile fără dragoste, sau cu scopul de a primi mântuirea, cu siguranţă că nimeni nu poate să spună că iubeşte pe Dumnezeu fără să păzească poruncile Lui. (Ioan 14:15 - Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.)

Există un verset care, la prima vedere, pare contradictoriu: 

Psalmii 2:11 - Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă, tremurând.

A pune laolaltă bucuria cu frica şi tremurul nu este ceva logic şi pe înţelesul nostru decât dacă avem contextul celor discutate mai sus şi anume că Dumnezeu este şi Tatăl nostru, de care se leagă bucuria în închinare, dar este şi Stăpânul nostru, de care se leaga frica şi tremurul. Sigur că nouă ne place să vorbim despre un Tată care ne iubeşte şi despe dragostea noastră pentru El, iar frica şi tremurul n-ar trebui să existe în relaţia noastră cu El. Realitatea este că Biblia vorbeşte foarte mult de frica, sau de teama de Dumnezeu. „Temeţi-vă de Dumnezeu!” (Iosua 24,14; 1 Sam.12,24;  Ps.34,9; Matei 10,28; 1 Petru 2,17; Apoc 14,7).

Temerea sau frica pe care I-o datorăm lui Dumnezeu nu este doar respect, ci trebuie să fie un sentiment profund pe care să-l avem în suflet atunci când ne apropiem de Dumnezeu, ştiind că El este nespus de mare şi de sfânt, este marele nostru Creator, iar noi nu suntem decât un bob de nisip fără nici un merit înaintea Lui. Această conştienţă a măreţiei Sale în raport cu nimicnicia noastră este de fapt starea sufletească pe care trebuie s-o avem în închinare. Nu este vorba de groaza păcătosului care se ştie vinovat şi îşi aşteaptă pedeapsa, ci este tocmai acel ceva care te opreşte să nu păcătuieşti atunci când ispita de atrage. Iosif  a rezistat ispitei şi nu a păcătuit, tocmai datorită faptului că se temea de Dumnezeu atunci când a spus: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”  Gen.39,9.

Iată şi un exemplu concret al unor inimi pline de sentimente contradictorii:

Matei 28,8 - Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.

Este posibil să ai în inima ta şi frica şi bucuria, deopotrivă? Femeile au fost apucate de frică atunci când au văzut manifestarea extraordinară a puterii lui Dumnezeu prin înviere. Aceleaşi sentimente de frică s-au născut şi în inima evreilor la Sinai, datorită tunetelor şi fulgerelor prin care Dumnezeu vorbea. Frica şi tremurul au apărut şi  la profeţii care au venit într-o legătură directă cu prezenţa lui Dumnezeu. (Daniel 10:8 - Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă.)

Dar femeile care se întorceau de la mormânt erau cuprinse şi de o mare bucurie pentru că Cel înviat, Dumnezeul atotputernic, era Isus, pe care-L cunoşteau, era prietenul lor pe care-L iubeau. Prin urmare, atât frica, teama, cât şi bucuria erau prezente în inima lor.

Acesta este Dumnezeul nostru minunat, Stăpânul cerului şi al pământului, precum şi Tatăl nostru care ne-a iubit şi ne iubeşte. Lui Îi datorăm cinstea, dragostea şi teama.

PENTRU CE MERGEM LA BISERICA?

Frecventarea bisericii este un scop în sine sau un mijloc pentru un anume scop?

Evrei 10,24.25

A merge la biserică este una din obligaţiile şi privilegiile creştinului. Un tăciune scos din foc se stinge. Avem nevoie să stăm împreună, să ne învăţăm unii pe alţii, să creştem unii lângă alţii, să ne bucurăm de părtăşie unii cu alţii şi să simţim bucuiria închinării împreună.

Iată îndemnuri care se dau în legătură cu acest subiect:

« Mergi  la biserică în fiecare săptămână! Mersul sporadic  la biserică nu îţi hrăneşte sufletul. Pregăteşte-te pentru închinare! Roagă-te ca să auzi glasul divin prin muzică, rugăciuni, preedici. Cultivă bucuria şi nu simţământul obligaţiei! Participă activ la închinare, nu fii un spectator. Ia Biblia cu tine!  Ia notiţe în timpul predicii! Pregăteşte-te astfel pentru săptămâna următoare! »

Şi totuşi mă gândesc la unii credincioşi care merg la biserică frecvent, şi poate vor merge la biserică până la încheierea vieţii, dar nu fac nimic altceva decât să meargă la biserică... Dacă mergerea la biserică rămâne un scop în sine, aceasta nu va mântui pe nimeni! Dacă sfaturile de mai sus devin o realitate, venirea la biserică nu va mai fi o formalitate. Dacă omul creşte, se dezvoltă şi se implică, atunci mergerea la biserică îşi va fi împlinit menirea. S-ar putea ca cineva să ajungă în situaţia de a nu mai merge la biserică, uneori, pentru că are o lucrare deosebită de făcut. Poate merge să viziteze pe cineva, poate merge să ţină un studiu biblic într-o zonă albă, poate va pleca în ţări străine ca misionar, poate are în grijă un azil de bătrâni. El nu mai poate frecventa biserica tot la fel ca înainte, dar el însuşi a devenit o biserică.

Dacă este aşa, atunci să dea Domnul ca biserica să fie goală deseori. Să plece fiecare într-o lucrare în care se implică cu tot sufletul! Se poate spune că astfel de lucrări pot fi făcute duminica sau în alte zile. Dar pe de altă parte, sabatele sunt atât de împovărate uneori, alteori chiar plictisitoare, în situaţia că programele lasă de dorit, şi poate că am avea mai mult de câştigat dacă am sta acasă... Şi totuşi, există biserici unde programele vor lăsa totdeauna de dorit, şi marea bucurie este să primească vizita unor fraţi din alttă parte. Dar în aceste cazuri chiar nu este nimic de făcut?

Schimbarea atitudinii personale este o mare necesitate. Tu mergi la biserică nu doar pentru a asculta o predică. E adevărat că predica ocupă cea mai mare parte a timpului. Dar nu uita că mergi la biserică pentru părtăşie. Cultivă bucuria relaţiilor! Dă mâna cu fraţii şi surorile! Şi îmbrăţişarea poate conduce la o atmosferă plăcută în biserica ta. Întreabă-i pe fraţii tăi despre sănătate! Încearcă să descoperi probleme în care te poţi implica pentru rezolvarea lor!  În asemenea împrejurări, nu mai contează cum e predica, pentru că tu mergi la biserică nu să fii doar spectator.

Este frecventarea bisericii un scop în sine? Răspunsul este şi da, şi nu. Merg la biserică pentru părtăşie, pentru bucuria închinării cu toată suflarea. Dar merg la biserică pentru că acolo învăţ, pentru că acolo cresc şi acolo aflu care este locul meu în misiune. Merg la biserică pentru misiune, merg la biserică pentru ca să aduc biserica în inima mea.  

SECRETUL FERICIRII ÎN FAMILIE

 Există un secret al fericirii în viaţa de cămin? Sunt multe păreri ale oamenilor, postate pe internet. De exemplu, iată o părere autorizată “Psihologii de la Universitatea din Tennessee au studiat 165 de cupluri proaspăt căsătorite, pe o durată de patru ani de zile: Secretul fericirii este ca soţia să fie mai slabă decât soţul.”

Un expert britanic, specializat în cercetări asupra somnului, consideră că secretul fericirii constă în a dormi în paturi separate. El susţine că proasta calitate a odihnei nocturne măreşte îi face nefericiţi pe cei doi.

Alţi cercetători spun că secretul căsniciei fericite stă în pozele din copilărie pentru că există o legătură între zâmbetul copiilor şi fericirea pe care aceştia o vor găsi (sau nu) în viaţa de adult căsătorit. Explicaţia pe care au dat-o specialiştii este că acei oameni care au o personalitate mai „luminoasă”, care abordează problemele vieţii cu zâmbetul pe buze, cu mai mult optimism, trec mai uşor peste dificultăţi şi le rezolvă mai repede.

“Într-o căsnicie nu trebuie numai să aştepţi să primeşti, ci să şi dăruieşti iubirea, să ştii să respecţti pe cel cu care ai acceptat să mergi pe acest drum să ştii să aduci speranţa în sufletul celui ce pentru o clipă, timpul a stat în loc; să ştii că dăruind iubirea, primeşti mai multă din partea lui, că te înconjoară cu dragoste, că te protejează, că îţi oferă putere, să fie acel umăr pe care să te bizui în veci; să ştie că prin el, tu te înalţi, să fie om de cuvânt, de caracter, de onoare. Secretul unei căsnicii este iubirea aproapelui, toleranţa şi, nu în ultimul rând, comunicarea. Fără comunicare totul se duce de râpă...”

“Dragoste, respect, multa înţelegere, armonie, acţiuni în comun, dar mai ales credinţă în Dumnezeu!”

Un răspuns anonim: “Secretul fericirii în familie este să fie nevasta mută şi să nu aibă mamă”...

            Cineva a spus: “Dacă există un secret, acesta rămâne... secret”...

            Dar altcineva a spus tocmai contrariul: “Nu e nici un secret. Încrederea este ingredientul de bază. Dacă încredere în tine în primul rând, apoi în cel de lângă tine, orice problemă se rezolvă. Daca ai încredere nu poţi să devii suspicios, şi cel de lângă tine dacă ştie că poate să aibă încredere în tine nu te va răni niciodată.”

De-a lungul timpului, s-au făcut multe studii asupra căsniciei şi s-a constatat că există căteva „lucruri” care pot duce la succesul unei căsnicii. Iată câteva care ar putea să ne fie de folos la un anumit moment:

- nu va înfuriaţi amândoi în acelaşi timp!

- atunci când criticaţi o atitudine, un gest, faceţi-o cu drăgălăşenie!

- lăsaţi trecutul în urmă, nu vă mai amintiţi de „fostele greşeli”!

- nu mergeţi la culcare până ce nu aţi clarificat un conflict!

- când aţi greşit, recunoaşteţi şi cereţi-vă scuze!

- întotdeauna e nevoie de doi pentru a se porni o ceartă şi lista ar putea continua...

Pe lângă aceste sfaturi benefice pentru căsnicie, secretul unei căsnicii fericite depinde cel mai mult de dorința și voința celor doi!

Iată şi altă opinie: “Nimeni nu poate să ne spună cum să ne comportăm pentru a avea o căsnicie fericită. Esenţial este să fii tu însuţi, să te deschizi faţă de partenerul tău, să înţelegi că sunteţi doi şi nu identici, să învăţaţi împreună să luaţi decizii, pentru a evita apariţia problemelor în căsnicie.

Secretul căsniciei. Izvorul fericirii trebuie căutat în familie şi nu în afara ei”.

“Secretul unei căsnicii fericite a fost descifrat. Pentru o căsnicie fericită nu e nevoie decât ca un cuplu să petreacă două vacanţe împreună pe an, să aibă conversaţii adevărate de două ori pe săptămână şi să se îmbrăţişeze de 11 ori în două săptămâni”, susţine un nou studiu citat de ziarul The Telegraph.

Cât durează dragostea? Cum reuşim să fim fericiţi alături de partenerul nostru de viaţă? De ce sunt din ce în ce mai puţine cuplurile care reuşesc să rămână împreună până la adânci bătrâneţi? Şi prin ce se deosebesc ele de cele care nu reuşesc? Acestea au fost întrebările de la care a pornit o echipă de psihologi, care a efectuat un studiu menit să deconspire secretele căsniciilor durabile. Iar ceea ce au descoperit i-a uimit chiar şi pe ei, după cum au declarat ulterior. Iată rezultatele studiului:

Cuplurile fericite se ceartă. Dacă doi soţi susţin că ei nu se ceartă niciodată, nu exclude posibilitatea ca, peste nişte ani, să afli că au divorţat. Statistica demonstrează că mariajele în care soţii nu se ceartă sunt de trei ori mai expuse unei viitoare despărţiri decât celelalte. Cum se explică asta? Atunci când încerci din răsputeri să eviţi conflictele, rezultatele pot fi catastrofale. Nemulţumirile reprimate, neexprimate, se adună sub aparenţa de armonie şi devin tot mai apăsătoare. Iar într-o bună zi, ceea ce a început prin a fi o mică neînţelegere devine o criză gravă.

Cuplurile fericite sunt bazate pe prietenie. Majoritatea celor care au o căsnicie fericită de peste 30 de ani au motivat longevitatea mariajului lor cu acelaşi argument surprinzător: nu pasiunea i-a legat, ci faptul că au reuşit să fie foarte buni prieteni si colaboratori.

Cuplurile fericite au simţul umorului. Râsul sudează căsnicia. Soţii care spun - unul despre celălalt - că rezolvă problemele cu umor, au cu aproximativ 67% mai puţine conflicte decât celelalte.

Cuplurile fericite îşi tratează partenerul ca pe un egal. Mariajele în care fiecare soţ consideră că celălalt nu îi este inferior în nici o privinţă au de două ori mai multe şanse să dureze o viaţă faţă de cele în care unul din parteneri se consideră superior celuilalt.

Cuplurile fericite petrec foarte puţin timp în faţa televizorului. Cine se uită încontinuu la televizor, îşi diminuează cu aproximativ 26 de procente şansa de a avea o căsnicie fericită.

Cuplurile fericite îşi împart echitabil treburile casei. Când bărbaţii îşi ajută soţiile în gospodărie, dragostea durează mai mult. Iar în sondaje reiese că ei sunt mai mulţumiţi de mariajul lor decât cei care lasă treburile casei pe seama nevestei.

Cuplurile fericite nu caută perfecţiunea. Pentru că au aflat de multă vreme că nimeni nu-i perfect, nu cer asta nici de la partenerul de viaţă. Iar pretenţiile mai mici măresc cu cel puţin 33% şansa ca mariajul lor să reziste în timp.

Iata cateva sugestii, reieşite din studii făcute în 1973:

Cere ajutor din timp! Majoritatea cuplurilor aşteaptă în medie şase ani până când se hotărăsc să ceară ajutorul pentru problemele maritale. Acest lucru înseamnă că multe cupluri îşi trăiesc nefericirea mult prea mult timp.

Exprimă-ţi sentimentele! Cuplurile care evită să-şi exprime supărările şi mâniile, atunci când ajung să discute despre toate acestea, sunt cei mai fericiţi.

Îmblânzeşte-ţi “începutul”! Argumentele pe care le aduci de la începutul unei discuţii pot provoca o ceartă numai din cauza tonului certăreţ sau al unei simple remarci dispreţuitoare sau critice.

Acceptă să fii influenţat(ă)! O căsnicie poate dura mai mult timp dacă soţul/soţia va accepta să fie influenţat de către soţie/soţ.

Trebuie să ai un standard moral! Cuplurile fericite au standarde precise unul faţă de celălalt. Cele mai de succes cupluri sunt acelea care, încă de când sunt tineri căsătoriţi, refuză să accepte un comportament jignitor unul faţă de celălalt. Cu cât veţi tolera mai puţin comportamentul greşit al celuilalt încă de la începutul relaţiei, cu atât căsnicia voastră va fi mai fericită.

Concentraţi-vă asupra părţii bune a lucrurilor! Într-o căsnicie fericită, cuplurile îşi fac de nenumărate ori complimente: unul faţă de celălalt sau faţă de relaţia lor.O căsnicie bună trebuie să aibă un climat pozitiv.

Iată şi alte sfaturi:

Caută să fii cât mai compatibil cu partenerul tău! Caută lucrurile care vă plac amândurora, care vă încântă pe amândoi şi pe care adoraţi să le faceţi!

Respectă diferenţele dintre voi şi nu încerca să îţi convingi partenerul că ceea ce îi place lui nu este bine şi că ceea ce îţi place ţie este cel mai bine. Diferenţele pot fi plăcute de cele mai multe ori.

Învaţă să ai răbdare!

Învaţă cum să-ţi înţelegi partenerul şi încearcă să vezi prin ochii săi!

Depune efort şi încearcă să foloseşti comentarii pozitive în locul celor negative. De exemplu, dacă partenerul face ceva greşit nu-i spune "mereu greşeşti", ci: "poate ar trebui să încerci şi în alt fel!".

Rezervaţi o perioadă de timp pe care să o petreceţi în familie!

Fă-ţi întotdeuna timp pentru tine insuţi! Vei fi o persoană înţelegătoare cu cei din jurul tău dacă eşti înţelegătoare cu tine însăţi. Ai nevoie de un timp în care să îţi pui în ordine gândurile, să ai grijă de tine şi de ceea ce simţi.

Fă din familia ta prioritatea numarul unu, înaintea carierei. Dacă vei fi un părinte şi un soţ bun, vei avea mai multă încredere în tine şi acest lucru se va reflecta şi asupra carierei tale. Dacă lucrurile merg rău la muncă vei avea acasă un sprijin important ca să reuşeşti să treci peste probleme.

Într-o căsătorie femeia şi bărbatul au roluri şi nevoi diferite. Este recomandat ca cei doi să stabilească aceste roluri şi să discute despre nevoile pe care le au. Pănâ nu ştii ce vrea partenerul tău de la tine, vei înota împotriva curentului. Femeia este mai emoţională, în timp ce bărbatul este mai concret. Ea vrea reasigurări şi stimulare mentală, şi de asemenea vrea ca măcar un hobby să fie comun. Un cuplu devine nefericit când nevoile celor doi nu sunt satisfăcute. Atunci există riscul ca acestea să fie satisfăcute de o a treia persoană.

            ***

           

Care ar fi, în concluzie, secretul fericirii in familie? Am enumerat mai sus foarte multe lucruri şi se pare că trebuie să ţinem minte foarte multe, pentru că viaţa este foarte complexă. S-ar putea spune că nu există un singur secret pentru toate familiile. Poate că fiecare familie are secretul ei în ce priveşte fericirea. Este important să-l descopere!

Biblia conţine şi ea multe pasaje cu sfaturi, îndemnuri, referiri la viaţa de familie. De la Geneza, Exodul, apoi  epistolele din Noul Testament, etc., fiecare carte se referă mai pe scurt, sau mai pe larg la viaţa de familie. Biblia descoperă totuşi un secret general valabil, şi anume, fericirea începe cu apropierea de Dumnezeu:  « Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale!». Ps.73,28

           

În acest context, am putea spune că acest subiect porneşte cu o întrebare greşită (Care este secretul fericirii în familie?), pentru că fericirea nu se găseşte în familie, ci în Dumnezeu. Cineva spunea în mod radical: «Dumnezeu a făcut familia nu pentru ca oamenii să fie fericiţi, ci pentru dezvoltarea caracterului!»

            Sunteţi de acord cu această propoziţie? Probabil că nu, în totalitate. În timp ce este adevărat că familia este dată şi pentru dezvoltarea caracterului, totuşi, Dumnezeu a făcut familia pentru fericirea omului, pentru că, unde, altundeva trebuie să se simtă omul împlinit, fericit, decât în cadrul căminului?

            Este bine în final să mai precizăm un lucru: Omul are trei coordonate pe care îşi desfăşoară existenţa şi anume:

Relaţia cu Dumnezeu

Relaţia cu aproapele (şi cel mai aproape este soţia/soţul)

Relaţia cu sine

Aceste trei coordonate sunt cuprinse în rezumatul pe care Domnul Isus l-a făcut legii morale:

Să iubeşti pe Dumnezeu cu toată puterea...

Să iubeşti pe aproapele tău...

Să iubeşti...  pe tine însuţi

Trebuie să subliniem că relaţia cu tine însuţi  este fundamentul pe care le construim pe celelalte două. Dacă relaţia cu tine nu e bună, nu ai relaţii bune nici cu aproapele (soţul şi soţia şi ceilalţi), şi nici cu Dumnezeu

Relaţia cu tine însuţi sau cu alte cuvinte imaginea despre tine se poate deteriora în două moduri, care reprezintă două extreme. Pe de o parte vorbim despre complexul de inferioritate, şi pe de altă parte, complexul de superioritate.

Cu sine	Cu aproapele	Cu Dumnezeu
- subapreciere (inferioritate)	– timiditate, neîncredere, învinuire, condamnare	- necredinţă, învinuire
- supraapreciere	- aroganţă, lipsă de respect	- suficienţă de sine, nu ai nevoie de Dumnezeu, te bazezi pe ratiunea ta, pe deciziile tale

Cauzele unei imagini de sine incorecte se poate afla în păcat, în general, într-un păcat personal, dar cel mai adesea în familia de unde provii. Când părinţii spun frecvent copilului lor: “Eşti un bleg, nu ştii nimic, nu faci nimic, n-ai să ajungi niciodată..., uite ce note ia colegul tău!”, copilul va creşte cu un complex de inferioritate. Pe de altă parte, când părinţii spun: “Îngeraşul lui mămica, eşti grozav, odoraşul tatei, nimeni nu e ca tine,  ce frumos eşti, tu nu eşti ca Ionică!”, sigur că acest copil va creşte orgolios şi cu lipsă de respect pentru cei din  jur.

            Soluţia pentru o bună imagine de sine este în Dumnezeu. Dacă descoperim că ceva ne lipseşte, reflexul trebuie să fie rugăciunea. Dacă cerem cu toată puterea, cu toată ardoarea, Dumnezeu ne va vindeca sufletul.

Apostolul Pavel spune: “Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia!” Rom 12,3

            În concluzie, cei care se pregătesc de acum înainte pentru căsătorie au o şansă la fericire dacă reuşesc să înveţe şi să aplice cât mai mult din ceea ce învaţă, şi dacă reuşesc să se lase călăuziţi de Dumnezeu. Dar pentru cei care privesc înapoi spre căsătorie şi au sentimentul frustrării, mai există vreo şansă la fericire?

            Cu siguranţă că da, în măsura în care amândoi privesc nu la frustrările lor, nu la muntele care le stă în faţă, ci privesc dincolo, adică acolo unde doresc, şi unde Dumnezeu le-a făgăduit că pot ajunge. 
            Cu alte cuvinte, secretul fericirii şi al biruinţei lor constă în PERSPECTIVA VEŞNICIEI. Dacă vrei să ajungi acolo, se poate! Depinde ce vrei şi unde priveşti!

VINUL - TEMPERANŢĂ SAU ABSTINENŢĂ?

Biserica AZS este recunoascută ca fiind singura, din perimetrul neoprotestant, care proclamă abstinenţa totală în ce priveşte alcoolul. Celelalte biserici se bazează pe unele texte biblice, care par a susţine doar moderaţia şi nu abstinenţa (1 Tim 5,23). Întrebarea este: Ce recomandă Biblia - moderaţia sau abstinenţa?

La Proverbe 20,1 scrie: „Oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. Tocmai aici ar putea interveni „înţelepciunea” creştină care se fereşte de îmbătare, dar permite folosirea unui păhărel, pentru că vinul, (cel roşu, mai ales), conţine printre altele, resveratrol, adică ceva bun pentru sănătate. Aici foarte mulţi trec cu vederea că resveratrolul se găseşte şi în struguri, şi în mustul roşu, şi nu neapărat în vinul alcoolizat!

Unii spun: „În Vechiul Testament, este clar că israeliţii au băut”. Şi ce urmează? Bineînţeles că putem să bem şi noi... Şi ar fi posibil să existe persoane care beau un păhărel mai pe faţă sau mai pe ascuns, deoarece păstrează în sinea lor  o nesiguranţă în privinţa aceasta.

Chiar dacă se spune că israeliţii au băut, importantă este o altă chestiune: Dumnezeu a fost de acord? Ştim că poporul lui Dumnezeu din vechime a fost necredincios şi în alte multe lucruri, dar oare Dumnezeu a privit cu plăcere asupra faptelor lor? A fost intenţia lui Dumnezeu ca ei să bea băuturi alcoolice? Faptul că Dumnezeu a tolerat şi bigamia, şi sclavia, şi dorinţa lor de a avea împărat, şi folosirea băuturilor alcoolice, nu înseamnă că acestea au fost şi intenţiile de la început ale lui Dumnezeu. De ce trebuie să luăm din Vechiul Testament doar acele situaţii care arată că evreii au băut? De ce nu apreciem şi acele situaţii când Dumnezeu priveşte cu neplăcere pe cei ce beau, şi acele situaţii când laudă pe cei ce nu beau? Cât de mult îi apreciază Dumnezeu pe Recabiţi, de exemplu (Ieremia 35).

Deuteronomul 14,26  pare a fi cel mai dificil text. Dumnezeu încurajează cu mare generozitate ca evreii să cumpere tot ce vor, printre altele „vin şi băuturi tari” şi să se bucure înaintea Domnului. Prima impresie ar trebui să fie una de uimire: Cum de permite Dumnezeu cu atâta largheţe folosirea băuturilor? - şi să ne conducă la a spune: Nu se poate aşa ceva! E o problemă aici!

Într-adevăr este o mare problemă! În V.Testament avem 3 cuvinte care necesită un minim de atenţie: „Yayin” care înseamnă „băutură de struguri” în orice formă, fermentată sau nefermentată. Cuvântul acesta arată doar originea băuturii (de struguri) şi nu calitatea (fermentat sau nefermentat). Oriunde întâlnim acest cuvânt, doar contextul este cel care ne arată calitatea băuturii respective. Al doilea cuvânt este „Shekar” care înseamnă „băutură de alte fructe”, şi, la fel, nu putem şti calitatea ei, decât numai din context.

În Deuteronom 14,26, expresia „vin şi băuturi tari” este de fapt „Yayin şi Shekar”. Se leagă foarte bine de permisiunea făcută cu atâta largheţe de Dumnezeu: „Cumpără tot ce vrei: băutură de struguri, băutură de orice alte fructe, şi bucură-te înaintea Domnului!” Cu siguranţă că varianta lui Cornilescu este tributară concepţiei traducătorului despre problema aceasta, şi nu reprezintă o variantă fidelă originalului. Practic, oriunde întâlnim expresia „vin şi băuturi tari”, în Biblie, şi o întâlnim în multe locuri, e vorba despre „băutură de struguri şi băutură de alte fructe”, iar din context vom înţelege şi calitatea.

Al treilea cuvânt este „Tyirosh” care înseamnă must nefermentat. Acest termen arată în mod special calitatea băuturii. Este de remarcat că în toate textele biblice unde este vorba de binecuvântările lui Dumnezeu: grâu, vin, undelemn, etc, totdeauna este cuvântul „tyirosh”! Niciodată nu este scris Yayin, deşi am putea înţelege din context că e vorba de un yayin nefermentat! Totuşi Dumnezeu a avut în vedere să nu existe nici un dubiu! Exemplu Deut.7,13. De asemenea, oriunde se vorbeşte despre zeciuiala din vin, niciodată nu este yayin, ci totdeauna tyirosh! Exemplu: Deut 12,17. Oare aceste două evidenţe biblice nu sunt destul de convingătoare pentru a nu mai spune niciodată cu atâta uşurinţă: „Evreii au băut”? Poate ar trebui să mai vedem şi atitudinea evreilor de astăzi faţă de băuturile alcoolice, iar cei care au fost in Israel sa muncească, ne pot povesti despre aceasta!

Mai este de remarcat în Noul Testament un termen care apare de multe ori şi anume "fiţi treji!". De regulă se spune că e vorba de trezia spirituală, dar cine cunoaşte limba greacă ştie că prima semnificaţie este trezia, sau abstinenţa faţă de vin. De exemplu, la 1 Tes 5,6 se spune: "De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji!" Dacă acest "treji" ar însemna trezie spirituală, aşezat lângă "vegheaţi" ar semăna foarte bine cu un pleonasm. Dar observaţi legătura cu textele următoare: "Căci, cei ce dorm, dorm noaptea; şi, cei ce se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji..."

Nu este uşor să acceptăm abstinenţa în ce priveşte alcoolul. Pentru copiii care se nasc în familii de adventişti este mai uşor, pentru că se nasc cu o anumită concepţie şi conduită. Dar pentru cei care cresc în  alt mediu, este foarte greu. Însă a ne ascunde concepţiile greşite şi eşecurile noastre într-o concluzie care să susţină folosirea moderată a băuturilor alcoolice, pe baza unor texte biblice greşit interpretate, nu este o atitudine corectă.  Trebuie să fim cinstiţi cu noi înşine atunci când interpretăm Biblia. Şi dacă este greu să eliminăm cu totul folosirea unui păhărel, să nu uităm că Dumnezeu este atotputernic. La El este secretul şi puterea biruinţei. Şi mai este ceva: dacă păstrăm în suflet PERSPECTIVA VEŞNICIEI, cu alte cuvinte o imagine despre ce dorim să fim şi unde vrem să ajungem, atunci nimic şi nimeni nu ne va sta în cale.

FRICĂ SAU RESPECT?

Biblia vorbeşte despre dragostea de Dumnezeu; una din cele dintâi porunci este „Să iubeşti pe Dumnezeul tău cu toată puterea ta...” (Marcu 12,30). Dar Biblia vorbeşte şi despre frica de Dumnezeu (Gen 20,11; Prov 2,5; 2 Cor 7,1 etc), despre teama, (Deut 25,28; 1 Sam 12,24; Ps.128,1) sau temerea de Dumnezeu (Iosua 24,14; Apoc 14,7; 1 Petru 3,2).

De reţinut de la început un detaliu: a-ţi fi teamă de Dumnezeu este una şi a avea teamă, temere sau frică de Dumnezeu este alta.

Se spune că oamenii trebuie să aibă „frica lui Dumnezeu” sau „frica de Dumnezeu”. Un om fără frica de Dumnezeu poate face orice. Frica de Dumnezeu este aceea care ne opreşte să ne facem de cap. Iosif avea frică de Dumnezeu atunci când a spus: „Cum pot să fac un rău aşa de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Gen 39,9).

Oare au dreptate neoprotestanţii când îndulcesc termenul „teamă” şi îl interpretează prin „respect”? Ei aduc mereu ca argument textul scris de ap.Pavel: „În dragoste nu este frică” (1 Ioan 4,18).

Un copil care a făcut pozne are un simţământ de teamă, poate chiar de groază dacă are un tată mai sever. Un copil cuminte, care îl iubeşte pe tata, nu face pozne, de teamă să nu-l supere pe tata. Tot aşa, un nelegiuit se va teme de Dumnezeu şi în ziua de apoi va fugi la munţi şi la stânci (Luca 23,30). În schimb, cei care au iubit pe Dumnezeu Îi vor ieşi înainte cu bucurie (Isaia 25,9).

Cine-L iubeşte pe Dumnezeu, nu se teme de El ca un nelegiuit, dar totuşi are frica lui Dumnezeu în suflet. Cuvântul acesta nu poate fi eliminat cu totul din Scriptură. El este acolo şi are rostul lui. Şi nici nu-l putem înlocui cu „respect”. Soţul poate avea respect pentru soţia lui, şi soţia poate avea respct pentru soţul ei; un angajat poate avea respect pentru şeful lui; totuşi a avea doar respect pentru Dumnezeu parcă e prea puţin...

La Sinai, poporul s-a îngrozit în faţa manifestării măreţiei şi puterii lui Dumnezeu şi a cerut să nu mai vorbească El direct, ci doar să transmită cuvintele Sale prin Moise (Exod 20,19); Daniel, în faţa descoperirii puterii divine a căzut leşinat (Daniel 10,8); tot la fel Ioan (Apoc.1,17), şi în aceste condiţii putem spune că e suficient să avem doar respect?

Când venim înaintea lui Dumnezeu la închinare, uităm adesea de sfinţenia şi grozăvia puterii Lui, uităm de marea distanţă dintre El ca Creator şi noi ca fiinţe create şi ne rezumăm să simţim sau să vorbim doar de dragoste şi de respect. Totuşi o închinare adevărată înseamnă şi dragoste, şi respect, dar şi această conştienţă a sfinţeniei unui Dumnezeu este este foc mistuitor (Deut 4,24).

Pare şocant să spui „Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând!”, dar această împletire între bucurie şi frică este absolut normală când ne închinăm unui Dumnezeu care este şi dragoste şi măreţie în acelaşi timp. În Matei 28,8 aceleaşi simţăminte contrare se regăseau în inima femilor care se întorceau de la mormântul gol pentru că Isus cel înviat era Prietenul lor pe care-l cunoşteau atât de bine şi se bucurau în dragostea Lui, dar era descoeprit acum în măreţia învierii ca un Dumnezeu atotputernic, şi teama era o realitate prezentă în fiinţa lor.

Dumnezeu este şi un Tată bun care aşteaptă respect şi dragoste din partea copiilor Săi, dar este şi un Stăpân puternic şi înfricoşător care aşteaptă ascultare necondiţionată. Aşa spune El Însuşi în Maleahi 1,6: „Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân, unde este teama de Mine?

COMPROMISUL versus LINIA DE MIJLOC

Se spune adesea că este bine să ţii linia de mijloc. Şi aşa este.

De pildă, nu este bine să ai o îmbrăcăminte neîngrijită, demodată, şi nici una extravagantă, la ultima modă, care să atragă privirile. Îmbrăcămintea trebuie să fie îngrijită, potrivită cu sexul, cu anotimpul, având o croială care să cadă bine.

Nu este bine să fii formalist şi rece în relaţia cu Dumnezeu şi cu Biserica, dar nici fanatic; este suficient să fii activ şi viu în practicarea credinţei (Ecles. 7,16).

Nu este bine să fii sărac dar nici bogat (Prov.30,8.9).

Nu este bine să ai o dietă carnivoră, dar nici să consideri că hrana carnivoră este păcat şi “să mănânci” carne de om, vegetarian fiind, sau să mergi la extrema unui vegetarianism radical fără a te asigura că ai făcut schimbări corecte în alimentaţie. A mânca prea mult este un lucru rău, dar şi o mâncare sărăcăcioasă, fără grija de a avea toate elementele nutritive necesare, este la fel de rău.

În domeniul sexului la fel, linia de mijloc este cea sănătoasă şi acceptată de Dumnezeu. A considera sexul un păcat, sau a considera că relaţiile sexuale sunt lăsate de Creator doar pentru procreere şi nicidecum pentru plăcerea şi armonia relaţiilor dintre soţi, este una din extreme. Cealaltă extremă este exacerbarea acestor plăceri prin relaţii prea frecvente sau ilegale, cu diverşi parteneri sau cu parteneri de acelaşi sex.

Practic, se pot găsi o mulţime de domenii în care linia de mijloc este cea recomandată, pentru că fiecare lucru şi fiecare domeniu are două extreme, o extremă minimă şi una maximă (“când în apă când în foc” - Marcu 9,22). Putem vorbi în acest sens despre moderaţie sau temperanţă în lucrurile bune. De pildă, apa este foarte bună, şi se recomandă cam doi litri pe zi. Extrema minimă este când cineva bea prea puţină apă, extrema maximă este când cineva auzind că trebuie să bem apă multă, se hotărăşte să bea 5 litri pe zi, şi prea multă deodată, încât rinichii sunt prea asaltaţi în funcţia lor.

Dar în lucrurile rele trebuie să vorbim de abstinenţă. Nu consumăm doar trei ţigări pe zi pentru că una este prea puţin şi un pachet e prea mult. Poate fi o etapă în procesul renunţării la fumat. Însă ştim că fumatul face rău şi renunţăm cu totul la el. Tot la fel, ar trebui să fim convinşi despre cafea şi despre alte vicii. Dar important este ce mâncăm, ce introducem în stomac şi nu ce nu introducem. De pildă ar trebui să avem la masă în fiecare zi ceva crud. Mare grijă ar trebui să manifestăm în a avea toate elementele nutritive necesare şi un aport satisfăcător din toate cele patru categorii de hrană: Cereale, legume, fructe, nuci/seminţe.

Compromisul este tot o linie de mijloc, însă nu dintre două extreme ale unui lucru bun, ci între bine şi rău. Ştim că alcoolul face rău şi nu trebuie consumat, dar unii, nefiind convinşi de lucrul acesta beau, pe faţă sau pe ascuns, câte un păhărel din când în când sau la fiecare masă, pentru că şi Biblia, spun ei, recomandă lucrul acesta (1 Tim.5,23). Spunem că ei fac compromis.

De asemenea, ştim că relaţiile sexuale nu sunt permise în afara căsătoriei sau înainte de căsătorie, dar ne permitem să flirtăm, adică să ne jucăm cu plăcerile care în mod normal preced o relaţie sexuală propriu zisă. Spunem că flirtul este un compromis, deşi ar trebui să spunem că este păcat.

Petru înţelesese că a mânca cu păgânii nu constituie o problemă din punctul de vedere al credinţei creştine, şi el mânca cu creştinii veniţi dintre neamuri. Dar când au venit nişte “iudaizanţi” de la Ierusalim, care nu priveau bine pe cei care mănâncă cu păgânii, Petru s-a ferit şi a stat deoparte, iar Pavel l-a mustrat.  Spunem că Petru făcea compromis. A face un compromis înseamnă a te compromite din punct de vedere moral. Compromisul este rău pentru că este compromiţător.

Cuvântul “compromis” poate avea  o conotaţie pozitivă atunci când, de exemplu,  două persoane vor să se înţeleagă într-o privinţă oarecare, şi fiecare mai lasă de la el. Spunem că trebuie să facă un compromis ca să se ajungă la o înţelegere. Dar în general, cuvântul compromis are conotaţie negativă.

Care este diferenţa dintre linia de mijloc şi compromis?

Linia de mijloc este bună pentru că se situează între două extreme ale unui lucru bun. Spunem că este bine să ne ferim de extreme, pentru că extremele sunt rele. Şi fiecare lucru sau domeniu al vieţii are o extremă minimă şi una maximă. Compromisul este şi el o cale de mijloc, dar o cale de mijloc între bine şi rău, iar între bine şi rău nu poate fi împăcare (2 Cor.6,15).

Împacă-te cu Dumnezeu şi cu tine însuţi!