Frecventarea bisericii
este un scop în sine sau un mijloc pentru un anume scop?
Evrei 10,24.25
A merge la biserică
este una din obligaţiile şi privilegiile creştinului. Un tăciune scos din foc
se stinge. Avem nevoie să stăm împreună, să ne învăţăm unii pe alţii, să
creştem unii lângă alţii, să ne bucurăm de părtăşie unii cu alţii şi să simţim
bucuiria închinării împreună.
Iată îndemnuri
care se dau în legătură cu acest subiect:
« Mergi
la biserică în fiecare săptămână! Mersul sporadic la biserică nu îţi hrăneşte sufletul.
Pregăteşte-te pentru închinare! Roagă-te ca să auzi glasul divin prin muzică,
rugăciuni, preedici. Cultivă bucuria şi nu simţământul obligaţiei! Participă
activ la închinare, nu fii un spectator. Ia Biblia cu tine! Ia notiţe în timpul predicii! Pregăteşte-te
astfel pentru săptămâna următoare! »
Şi totuşi
mă gândesc la unii credincioşi care merg la biserică frecvent, şi poate vor
merge la biserică până la încheierea vieţii, dar nu fac nimic altceva decât să
meargă la biserică... Dacă mergerea la biserică rămâne un scop în sine, aceasta
nu va mântui pe nimeni! Dacă sfaturile de mai sus devin o realitate, venirea la
biserică nu va mai fi o formalitate. Dacă omul creşte, se dezvoltă şi se
implică, atunci mergerea la biserică îşi va fi împlinit menirea. S-ar putea ca
cineva să ajungă în situaţia de a nu mai merge la biserică, uneori, pentru că
are o lucrare deosebită de făcut. Poate merge să viziteze pe cineva, poate
merge să ţină un studiu biblic într-o zonă albă, poate va pleca în ţări străine
ca misionar, poate are în grijă un azil de bătrâni. El nu mai poate frecventa biserica
tot la fel ca înainte, dar el însuşi a devenit o biserică.
Dacă este
aşa, atunci să dea Domnul ca biserica să fie goală deseori. Să plece fiecare
într-o lucrare în care se implică cu tot sufletul! Se poate spune că astfel de
lucrări pot fi făcute duminica sau în alte zile. Dar pe de altă parte, sabatele
sunt atât de împovărate uneori, alteori chiar plictisitoare, în situaţia că
programele lasă de dorit, şi poate că am avea mai mult de câştigat dacă am sta
acasă... Şi totuşi, există biserici unde programele vor lăsa totdeauna de
dorit, şi marea bucurie este să primească vizita unor fraţi din alttă parte.
Dar în aceste cazuri chiar nu este nimic de făcut?
Schimbarea
atitudinii personale este o mare necesitate. Tu mergi la biserică nu doar
pentru a asculta o predică. E adevărat că predica ocupă cea mai mare parte a
timpului. Dar nu uita că mergi la biserică pentru părtăşie. Cultivă bucuria
relaţiilor! Dă mâna cu fraţii şi surorile! Şi îmbrăţişarea poate conduce la o
atmosferă plăcută în biserica ta. Întreabă-i pe fraţii tăi despre sănătate!
Încearcă să descoperi probleme în care te poţi implica pentru rezolvarea lor! În asemenea împrejurări, nu mai contează cum
e predica, pentru că tu mergi la biserică nu să fii doar spectator.
Este frecventarea bisericii un scop în sine? Răspunsul este şi da, şi nu. Merg la
biserică pentru părtăşie, pentru bucuria închinării cu toată suflarea. Dar merg la biserică pentru că acolo
învăţ, pentru că acolo cresc şi acolo aflu care este locul meu în misiune. Merg
la biserică pentru misiune, merg la biserică pentru ca să aduc biserica în
inima mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu